Când te gândești la Mercedes este foarte ciudat să-l asociezi cu un motor de doar 1600 cmc. Cand spui 1,6 litri îți vin în minte termeni precum Logan, Megane sau alte modele dedicate omului de rând. Pe când la Mercedes parcă și un simplu patru în linie este puțin nepotrivit. Dar iată că normele de poluare îi obligă pe cei de la Mercedes să adopte motoare cât mai mici, dar mai eficiente și mai drăguțe cu natura.
Noul propulsor de 1,6 litri se va lansa cel mai probabil în toamna aceasta și va înlocui mai vechiul motor de 1,8 litri dotat cu un compresor, ce dezvolta doar 143 CP, prezenta în poza de început. Noua creație a inginerilor germani va avea 156 CP și urmează să fie montată cel puțin la început pe actualul C-Class, atât sedan cât și break, dar și pe viitorul CLC.